Marul

Nume comun: Măr
Nume stiinţific: Malus domestica
Mărul (Malus domestica) face parte din fam. Rosaceae


Este originar din Asia Centrala si anume din regiunea de nord-vest a munţilor Himalaya. Se găseste in stare spontană (sălbatică) In Europa, Asia şi America, formând păduri intregi de măr sălbatic dar si asociat cu alte specii.



În ţara noastră sunt cultivate peste 40 de soiuri, străine şi autohtone, fiecare cu calităţi nutritive şi gustative distincte: Ionathan, Golden, Starkrimson, Florina, Parmen, Pătule, Creţesc – soiuri autohtone.



Mărul este specia pomicolă care ocupă locul 1 ca suprafaţă cultivate şi producţie intre specile pomicole de climat temperat.
Descriere: -are tulpina inaltă până la 10 metrii cu coroana largă, puternic ramificata;
-frunze ovale cu margini serate şi cu faţa inferioară păroasă;
-flori alb-roz;
-infloreşte in aprilie-mai;
-fructe=poame globuloase, mărimi variate colorate diferit dupa soi.



Datorită conţinutului ridicat în zaharuri uşor asimilabile (fructoză, glucoză, dextroză, zaharoză), polivitamine naturale, săruri minerale şi alte substanţe nutritive, e recomandabil ca merele să fie mult utilizate în alimentaţia populaţiei, atât în stare proaspătă, cât şi în stare prelucrată şi conservată.Mărul prezintă avantajul că poate fi consumat in oricare anotimp si in orice moment al zilei. Calităţile nutritive ale acestui fruct se datorează conţinutului bogat in săruri minerale: potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier si in special calităţilor reduse de natriu, ceea ce-i face fructul deosebit de valoros pentru cardiorenali. De asemenea, se stie că potasiul este atât de necesar unei bune funcţionări a muschiului cardiac, căruia ii fortifică forţa de contracţie. Conţinutul bogat in vitaminele A, B1, B2, C si PP ii conferă mărului veritabile efecte terapeutice.



La români s-a păstrat timp de două mii de ani sintagma „Aur Mara“ din legendele geţilor. În colindele, baladele şi basmele românilor se întâlnesc frecvent merele de aur atât de mult căutate pentru prelungirea vieţii. În basmul lui Petre Ispirescu „Prâslea cel voinic şi merele de aur“, fructele din grădina împăratului erau furate de duhuri rele, iar în basmul „Înşir-te mărgărite“ doi copii de boier se prefac în doi meri.



Merele se consumă cu coajă, unde se găsesc principalele vitamine şi săruri minerale, substanţe care dau un surplus de energie vitalizantă.




Ţinând seamă de însuşirile tehnologice, merele pot constitui o sursă naturală cu mare pondere în industria alimentară. În forme prelucrate, merele se găsesc în gemuri, compoturi, oţeturi, cidru, murături.



Mult utilizate sunt compoturile de mere, fără coajă şi fără sâmburi, cu adaosul unui baton (praf) de vanilie, precum şi sucurile de mere cu adaos de zahăr (în părţi egale), din care se consumă câte două linguri înainte de mese, cu efecte laxative şi pectorale, mai ales la copii.



În gospodării, merele sunt utilizate la prepararea de prăjituri, clătite, tartine, colţunaşi etc.
Gust foarte bun au antreurile cu mere proaspete, combinate cu brânză, smântână, şuncă, nuci şi piper.



Respectul românilor pentru măr reiese din zicala tradiţională care spune că este mare păcat să tai un măr dacă nu plantezi altul în loc. Mărul sădit lângă drum este considerat un arbore sfânt, întrucât dă umbră călătorilor, iar fructele sunt mâncate de cei însetaţi din drum.



În unele regiuni, mărul este numit „pomul Sfântului Ilie“, de aceea nici nu se mănâncă mere până la 20 iulie, ci sunt duse mai întâi la biserică, pentru a deveni mere de aur pe lumea cealaltă.



Mărul s-a bucurat de multă apreciere din partea poporului nostru, lucru dovedit prin numele dat unor localităţi, ca: Poiana Merisor, Valea Mărului etc., ca si prin dragostea faţă de acest fruct, bine oglindită in urarea de Anul Nou, “florile dalbe, flori de măr…”




Elev Florentina Grecu,Scoala nr.31,Bucuresti