Nume comun: Pătlăgeaua roşie (Roşia)
Face parte din fam. Solancee
1.Descriere si Cultura
Pătlăgeaua roşie provine din America de Sud. A ajuns în Europa în secolul al XVI-lea. La început era cultivată doar ca plantă decorativă, deoarece se considera că este o plantă otrăvitoare. Italienii au fost primi care au agreat gustul acestei plante, deşi până în secolul al XVIII-lea mai uşor era să găseşti o roşie în ceaunele vrăjitoarelor decât pe masă. În Statele Unite pătlăgeaua roşie a sosit împreună cu emigranţii din Italia şi Franţa.
Este cultivată aproape la fiecare latitudine geografică, este disponibilă în sute de specii, de la cele uriaşe până la cele de mărimea unei frăguţe, de formă sferică, lunguiaţă, neregulată, cu nervuri, în formă de pară, în culoarea roşie, roz sau galbenă.
În ţara noastră sunt cultivate in sere cand timpul nu le prieste si este frig.
Iar primavara-vara cresc cultivate in gradini.
2.Componenta si Valorile nutritive
Pătlăgelele roşii coapte îşi au culoarea roşie datorită licopenului. Acest pigment natural are puternice proprietăţi împotriva artritei şi a cancerului, în special micşorează riscul apariţiei cancerului glandelor din regiunea picioarelor. S-a dovedit că acest pigment este mai uşor asimilabil din supe şi sosuri decât din roşiile crude.
De asemenea,prin apa din compozitia sa, reprezentand 90% din volumul, rosia aduce in sange, odata cu sarurile alcaline pe care le transporta si in care este foarte bogata si in alte elemente pretioase si necesare pentru a mentine sangele in sare de fluiditate perfecta.
Rosia contine o cantitate de fibra similara celei dintr-o felie de paine alba.
Cercetatori au descoperit ca rosia contine o substanta numita iyopen, cu rol de prevenire la aparitia cancerului, in special cancerul de prostata
100 g de pătlăgea roşie – 19 kcal Conţine amidonul de folos, precum şi calciu, potasiu, fosfor, precum şi foarte multe vitamine A, B, C, şi E în cantităţi mari. S-a confirmat ştiinţific influenţa benefică a pătlăgelei roşii nu numai asupra sănătăţii inimii şi a rinichilor, cât şi asupra regenerării pielii.
3.Istorie si legenda
În secolul 19, apar noi mâncăruri pe bază de legume. Tot atunci apar primele dolma în care leguma de bază este tomata sau pătlăgeaua roşie. La început, când au ajuns în Anatolia, roşiile au fost numite de otomani "vinete europene". Comparaţia dintre tomate şi vinete este însă chiar mai interesantă. Ungurii spun la vinete "tomate turceşti"
Francezii au numit rosiia fructul iubiri “pommes d'amour” , merele dragostei, intrucat credeau ca au propietati afodisiatice.
Nemtii l-au numit fructul paradisului.
Prima rosie s-a copt in urma cu trei mii de ani in Peru, sub soarele fierbinte al Anzilor Cordilieri. Maiasii sunt cei dintai care le-au mutat din salbaticie in gradina, transformandu-le in hrana. De la ei, legumele purpurii au migrat si la alte popoare preistorice ale Americii de Sud, raspandindu-se pe intreg continentul. In Europa, rosiile au ajuns tarziu, abia prin secolul 17, aduse de catre conchistadorii spanioli. In secolul al Xix-lea, au devenit un aliment uzual, pentru ca acum, la inceputul mileniului Iii, sa dobandeasca o noua celebritate, de data asta nu ca aliment, ci ca medicament.
4.Consumul
Este una dintre cele mai des consumate legume în lume. Cel mai sănătos mod de a consuma roşiile este în stare crudă. Conform specialiştilor americani în domeniul hrănirii, un pahar de suc de roşii consumat zilnic vă garantează frumuseţea, sănătatea şi tinereţea. Se recomandă utilizarea roşilor în curele de slăbire, la tratarea bolilor de diabet şi a celor de rinichi.
5.Modalitati de consum
1.Salata
Feliile de rosii se asezoneaza intotdeauna in salata cu ulei presat la rece (de masline sau de floarea-soarelui), deoarece doar in prezenta grasimilor pe care acesta le contine, substante folositoare, cum ar fi licopina sau vitamina E, pot fi asimilate de organism. In general, salata de rosii de gradina (soiuri romanesti) nu are nevoie de altceva, decat putin ulei si putina sare, pentru a i se da gust, doar la rosiile de import, fara gust si aroma, fiind necesara adaugarea de suc de lamaie sau otet. Intr-o cura de rosii se consuma intre 500 si 1000 de grame de rosii pe zi, sub forma de salata si suc.
2.Sucul proaspat
Se poate obtine: cu masina de tocat carnea, filtrand prin tifon rosiile dupa ce au fost bine zdrobite; cu ajutorul mixerului, zdrobind foarte bine (fara a mai filtra) pulpa rosiilor, asa incat sa se formeze o pasta omogena, semi-lichida, care va fi consumata ca atare; cu storcatorul electric centrifugal, obtinand un suc ceva mai limpede si mai lichid, intrucat pulpa este partial retinuta prin centrifugare. Indiferent de metoda prin care a fost obtinut, sucul de rosii trebuie consumat proaspat, cate un pahar (200 ml) inainte de masa sau in timpul mesei, in functie de afectiunea pe care vrem s-o tratam.
3.Bulionul
Se recomanda mai ales sucul obtinut casnic (bulionul), sterilizat prin incalzire si pastrat in sticla etansa, fara conservanti chimici. Acest suc pierde o parte din proprietatile terapeutice initiale ale rosiei (enzimele si mare parte dintre vitamine se degradeaza termic), insa unele substante pretioase, intre care si faimoasa licopina, se pastreaza, dandu-i valente terapeutice bulionului. Se administreaza la fel ca si sucul proaspat.
6.Importanta economica
Ţinând seamă de însuşirile tehnologice, rosiile pot constitui o sursă naturală cu mare pondere în industria alimentară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu